Vorbim de trei fete și un băiat cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, care au fost prinși la cerșit în fața Primăriei Municipiului Arad și care au fost predați de polițiștii locali arădeni asistenților sociali din cadrul DGASPC Arad din cadrul Centrului de Permanență „Morcoveață”. Părinții lor au antecedente privind nesupravegherea și neîmpiedicarea minorilor de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție și au fost sancționați contravențional marți, 5 noiembrie, cu amenda maximă – 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991/R.
Cei patru minori pot fi recuperați de către părinții lor din centrul de plasament, sub semnătură și angajament. Totodată este greu de crezut că aceste angajamente vor fi onorate, în condițiile în care copiii provin din familii dezorganizate și numeroase. Mai mult, mama fetei în vârstă de 15 ani le-a declarat polițiștilor locali că nu își mai poate ține fiica sub control.
În schimb, părinții inconștienți riscă să răspundă penal pentru faptele lor, deoarece li se vor întocmi de către polițiștii locali sesizări penale pentru nesupravegherea și neîmpiedicarea minorilor de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție.
Trimite articolul
XSa scoti la cersit un copil doar de 6 ani împreună cu ceilalți minori în fața Primăriei Municipiului Arad , asta da dovada de nepăsare si abuz împotriva copiilor din partea unor părinți pe care pur și simplu nu ai cum sa-i numești . Nu înțeleg pe ăștia care nu pot să-și păstreze sămânța dacă tot nu pot să aibă grijă de copiii lor . Amenda aia de 500 de lei nu-i va împiedica să scoate iarăși copiii la cersit , plus cum o vor achita . Cumva din banii strânși de copiii din cersit sau trimiși derbeii la muncă in folosul comunității iar copiii tinuti în centru de plasament ca oricum le va fi mai bine decât pe străzi și cu asemenea părinți !
Pe parinti lor ii gasiti in alfa la alimentara la mariana acolo isi traiesc biacul totii…!!! Copii cersec ca sa aiba parinti ce bea .!! Le da Mariana pe datorie monopol si tot felu de nauturi oribile !! Anul trecut a murit um baiat dupa ce a baut acolo.. Un controlo ni cred ca iar strica
Dar ce mulți mai sunt zona acea unde e un fel de sens care duce spre alfa nu se vede ce locuințe degradate sunt și cine sa vada in stați plin de cerșetori ce sa credem ca e în acea zonă .Inca nu se vor ajutați sa plece de catre tot ce ține de ordinea publica a poliției și a organelor ficați,rinichi,stomac,picioare,până la maxima intimidare adica locuințe din bani prori pein credite garantate de organele,Limbă,Ochii,Gură,,Urehii,,Nas,și cele ajutătoare mâini,coate,pumni,sau picioare.
Oare se trece la fapte?