Dintre arădeni, Claudia Boghicevici- PDL are două iniţiative, iar Dorel Căprar-PSD, Mihai Calimente- PNL şi Eusebiu Pistru- PDL, câte una. Practic, nu este un clasament propriu zis, ultimul pe listă având în dreptul numelui tot zero, ca şi cel de pe locul 193 din coadă. Totuşi, pentru corecta informare a cititorilor, trebuie spus că activitatea parlamentară nu este cel mai fidel reflectată de numărul de iniţiative legislative, fiecare grup parlamentar hotărând cine le prezintă. La fel este şi în cazul declaraţiilor politice pe anumite teme, când este vorba despre poziţia oficială a partidelor. Fiecare are, însă, posibilitatea de a face interpelări sau declaraţii politice pe teme specifice zonelor din care provin. Capitol la care deputaţii arădeni cu „zero” la iniţiative- Ion Şcheau- PP-DD, Flavius Măduţa- PSD şi Ştefan Dalca- PP-DD, se pare că excelează.
Patru din sapte, la initiative
ARAD. Potrivit Econtext, din cei 412 deputaţi 193 nu au până acum nicio iniţiativă legislativă. Clasamentul „harnicilor ” este condus de către Tudor Ciuhodaru- PP-DD, cu 15 iniţiative.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
Citiți principiile noastre de moderare aici!