Lista publicată de minister cuprinde mediile de admitere, colegiile la care au fost repartizați candidații și școala de proveniență a acestora. Pe baza școlii de proveniență, patru candidați admiși sunt din județul Arad.
Este vorba despre un absolvent al Școlii Gimnaziale Șimand, admis cu media 9.28 și repartizat în județul Alba, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, un absolvent al Liceului Național de Informatică Arad, admis cu media 8.53 și repartizat în județul Alba, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, un absolvent al Liceului Teoretic Pâncota, admis cu media 8,02 și repartizat în Dolj, la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, respectiv un absolvent al Liceului Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” Arad, admis cu media 7.86 și repartizat în județul Constanța, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.
Încă un arădean și-a încercat norocul, însă nu a fost admis: un absolvent al Liceului Național de Informatică, ce a avut media de admitere 6.58.
În 2020, 11 absolvenți de gimnaziu din județul Arad au încercat să urmeze cursurile liceelor militare din țară, însă doar doi au fost admiși: unul de la „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” – repartizat la Constanța, iar un altul de la Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu – repartizat la Alba Iulia.
Ultima medie de admitere a fost 7.63, a unui candidat din județul Bacău, care a fost repartizat la colegiul militar din Constanța. Cea mai mare medie de admitere a fost 9.98, a unui absolvent al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Anul trecut, ultima medie de admitere la nivel național a fost 9.
Citiți principiile noastre de moderare aici!