ARAD. Deşi a fost introdus ulterior pe ordinea de zi, proiectul privind preluarea în administrarea municipalităţii a 4,3 kilometri din DN7 a trecut fără probleme de votul aleşilor. Înainte de şedinţa comisiilor reunite, viceprimarul Călin Bibarţ a explicat: „Ministerul Transporturilor, pe baza legii, ne spune că drumurile naţionale care sunt în oraş să le preia administraţia locală. Ceea ce este oarecum logic. În cazul Aradului, e partea de centură din Gai. Ieri a vorbit doamna Macra (city-managerul municipiului Arad-n.r.) cu domnul Ispravnic (directorul DRDP Timişoara-n.r.) şi ne cerea un vot în Consiliu.”
Proiectul privind preluarea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad a sectorului de drum național DN 7 km 549+273 (strada Câmpurilor) – km 553+570 (canal Felnac) a fost aprobat în unanimitate în şedinţa CLM de marţi, 26 martie.
Motive
„Cartierul Gai al Municipiului Arad este străbătut de DN 7. Având în vedere necesitatea de a asigura în această zonă reglementări rutiere specifice Municipiului și în conformitate cu prevederile art.21, alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta precizează că: «sectoarele de drumuri naţionale, incluzând şi lucrările de artă, amenajările şi accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale respective»” – arată primarul Gheorghe Falcă în expunerea de motive care aînsoţit proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali municipali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!