S-a fluidizat traficul şi a crescut cu 35%
numărul locurilor de parcare pe străzile pe
care Primăria Arad a intervenit în ultimele
luni. Aceasta este declaraţia de ieri a primarului
Gherghe Falcă, care susţine că prin cele
şase lucrări finalizate sau în curs de
finalizare s-a urmărit decongestionarea traficului
şi identificarea de noi locuri de parcare. Suma
totală cheltuită pe aceste şantiere este
de 4 milioane de lei.
Lucrările amintite de primar sunt cele de pe
strada Decebal (unde a mai rămas de executat
tronsonul din vecinătatea Pieţei Romane
şi unde, potrivit edilului, s-au realizat 300 de
locuri de parcare şi s-au obţinut două
benzi de circulaţie), strada Dragalina (unde au
apărut două benzi şi s-au realizat 450
de locuri de parcare la 45 de grade), Petru Rareş
(între Egalităţii şi Budai
Deleanu, unde, potrivit primarului, s-au realizat 300
de locuri de parcare cu dale), Calea Radnei (unde pe
drepata s-au pavat 480 de locuri de parcare) şi
strada Praporgescu (aflată la începutul
şantierului, unde vor fi realizate din pavaj 300
de locuri de parcare şi se va circula pe două
benzi).
Trafic ok?
La acestea se adaugă şi banda
suplimentară de coborâre de pe Podul
Decebal, care, potrivit lui Falcă, a dus la
fluidizarea traficului în zonă.
“S-au câştigat prin aceste lucrări 35%
mai multe locuri de parcare, în condiţiile
în care unele parcări de pe aceaste
străzi erau improvizate. Pentru că s-au
regândit parcările, pe unele străzi s-a
mai câştigat o bandă de
circulaţie, dacă lumea parchează corect.
Cel mai mare câştig este, însă,
fluidizarea traficului”.
Nefinalizate
Parte din investiţiile de pe aceste şantiere
vor continua şi în primăvară,
lucrările de pe Decebal, Petru Rareş,
Praporgescu şi Calea Radnei nefiind
încă finalizate.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!