VĂRŞAND. Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au prins patru pakistanezi care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Migranţii au fost însă prinşi şi reţinuţi de o patrulă formată din poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand. Pakistanezii mai aveau 300 de metri până la linia de frontieră şi treceau în ţara vecină.
Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au spus că „ în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de patru cetăţeni pakistanezi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 ani care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. Persoanelor în cauză li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”.
Pakistanezi retinuti la frontiera Nadlac
15 migranti retinuti la frontiera Varsand
Citiți principiile noastre de moderare aici!