La finele anului trecut, Ministerul Educației publicase un proiect de Ordonanță de Urgență ce prevedea extinderea programului pilot „Masa caldă” de la 50 de școli, la o sută. Acum, la începutul anului, Ministerul vine cu o altă listă, ce cuprinde 150 de unități de învățământ. În lista din decembrie, Aradul se regăsea cu Școala Gimnazială „Ilarion Felea”, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” și Școala Gimnazială „Adam Nicolae”, toate din municipiu. Bugetul alocat acestora era de puțin peste două milioane de lei, pentru semestrul al doilea din anul școlar 2019-2020 și pentru semestrul întâi al anului școlar viitor.
În proiectul de ordonanță de urgență apărut la începutul anului acesta, însă, Aradul mai are cuprinsă o altă unitate de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 2 din Sântana. Datorită numărului mare de elevi de aici, bugetul alocat programului din această școală de către minister, conform proiectului, va fi de 1.763.000 de lei. Astfel, bugetul destinat celor patru școli din Arad ajunge la 3,8 milioane de lei.
Proiectul pilot „Masa caldă” a fost înființat în anul 2016, de către Guvernul Cioloș, fiind implementat inițial în 50 de unități de învățământ din întreaga țară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!