Autorităţile arădene au pregătit cele mai ample manifestări pentru ceremoniile dedicate celei de-a 74-a comemorări a Detașamentului Păuliș. Ceremoniile au debutat la Cimitirul Eroilor din Radna, iar apoi la Biserica Ortodoxă din comuna Păuliş s-a ridicat un parastas în memoria eroilor. Tot sâmbătă, manifestarea centrală a zilei a avut loc la Monumentul Eroilor de la Păuliş, aflat lângă DN7, unde s-a desfăşurat un ceremonial militar-religios, urmat de prezentări a ceea ce s-a întâmplat în 1944, cuvântări ale oficialităţilor şi depunere de coroane. La manifestări au participat patru veterani de război care au dus eroicele lupte din zonă.
Programul continuă duminică
Manifestările continuă şi duminică, 16 septembrie, în Piața Avram Iancu din municipiul Arad, când va avea loc, cu începere de la ora 12.30, un ceremonial militar și religios, cu depunere de coroane, la Monumentul Ostașului Român. După realizarea dispozitivului de defilare, la ora 13.20, cu începere de la ora 13.30 va avea loc defilarea și trecerea celulelor de aviație. La ora 13.45 va fi prezentat un exercițiu demonstrativ, urmând ca, între orele 13.50 și 18.00 să aibă loc un concert de muzică și vizitarea expoziției de armament și tehnică militară.
Scurt istoric
Manifestările comemorează luptele duse de armata română pentru apărarea defileului Mureş şi Criş în faţa trupelor horthyste, în septembrie 1944. În linia întâi a luptei au intrat elevii şcolii de subofiţeri Radna. Pe Valea Mureşului şi-a continuat înaintarea Divizia hortisto-ungară „Budapesta”, cu un efectiv de circa 20.000 de militari, înaintarea fiindu-i oprită în zona Păulişului de către un detaşament român format din trei batalioane de elevi de la Şcoala de subofiţeri în rezervă de la Radna, un batalion din Regimentul 9 infanterie şi divizionul 61 artilerie grea, numărând în total puţin peste 1.800 de militari. Ostaşii români au rezistat eroic timp de o săptămână unui inamic superior atât ca număr, cât şi ca tehnică de luptă, până la sosirea în zonă a marilor unităţi române şi sovietice care i-au determinat pe inamici să se retragă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!