ARAD. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad este înscrisă în Proiectul Național „Patrula Eco” sub denumirea „Ecologiștii Mureșului” având ca și coordonatori pe prof. Maria Zgârdea, Monica Ienciu, prof. înv. primar Laura Balint, director prof. Monica Ienciu.
Elevii a primit câte o agendă „Patrula Eco”, sarcina fiecăruia fiind să o completeze. Agenda cuprinde „fapte bune” și „fapte rele” de mediu pe care elevii trebuie să le identifice în mediul în care trăiesc, precum și alte teme.
„Prin participarea elevilor alături de părinți – ne-a spus prof. Maria Zgârdea – considerăm că s-a schimbat atitudinea lor față de mediu, acestora li s-a format o conștiință ecologică, o mai mare responsabilitate față de mediu.
Am dorit să sensibilizăm comunitatea locală, mai ales prin aspectele rele de mediu, să nu uităm că avem tot mai puține spații verzi (la acest capitol fiind deficitari). De asemenea ar trebui să se acorde mai multă atenție mediului, care, pe măsură ce trece timpul, se deteriorează mai mult (și pentru evitarea acestuia ar trebui să se ia masuri mai severe). Noi, cadrele didactice, participăm alături de elevi la diverse activități de ecologizare, plantări de puieți, sensibilizarea populației…”.
Micii ecologiști cred că „dacă oamenilor le-ar păsa mai mult de natură „ar rade pământul”. Adică l-ar igieniza.
„Ne prezentăm și cu pancarte, postere, să atragem oamenilor să fie mai buni cu natura” ( Maria Zgârdea)
Citiți principiile noastre de moderare aici!