Atât Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, cât şi Ionel Ciupe, preşedinte pe municipiu al Partidului Liberal Reformator Arad, au fost luaţi prin surprindere de decizia echipei de negociatori, aceea de a nu mai realiza fuziunea, ci o alianţă electorală. Ambele partide vor avea congrese, pe 19 iunie, pentru oficializarea alianţei.
Mircea Purcaru, PC Arad
„Chiar mi-e greu să apreciez dacă era mai bine să facem fuziune sau alianţă. Noi am fost consultaţi doar cu privire la fuziune şi am fost de acord, însă, aşa cum s-a decis la Consiliul Naţional, negocierile au fost apanajul echipelor restrânse ale celor doi preşedinţi. Probabil că s-a ajuns la concluzia că, deocamdată, ambele partide trebuie să-şi păstreze identitatea. După părerea mea, în funcţie de rezultatele alianţei la alegerile locale s-ar putea relua discuţiile pentru fuziune. Cu alte cuvinte, s-ar putea să fie vorba despre o fuziune pe etape, pentru verificarea potenţialului electoral. Vom vedea, pe 18 vom avea Consiliul Naţional, iar pe 19, Congresul. Nu cred că vor fi probleme în realizarea alianţei, din moment ce exista disponibilitate inclusiv pentru fuziune”.
Ionel Ciupe, PLR Arad
„Nu ştiu motivele care au stat la baza schimbării fuziunii în alianţă electorală. Vom dezbate problema la Congres, unde vom vota dacă suntem sau nu suntem de acord cu alianţa. Personal, cred că vor fi dezbateri destul de ample, pe tema poziţiei de partid principal în alianţă, având în vedere faptul că Partidul Liberal Reformator are în condaje circa 7% şi este pe trend ascendent, ca şi preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu. S-ar putea ca exact acest element să fi determinat opţiunea alianţei electorale în loc de fuziune. Când un partid este în creştere, nu este deloc strategic să îi schimbi numele, prin fuziune. Sigur, există varianta absorbţiei celuilalt partid, însă, cred eu, Daniel Constantin nu avea cum să fie de acord cu această variantă”
Citiți principiile noastre de moderare aici!