Preşedintele executiv al PD-L
Arad, Gheorghe Falcă,
infirmă informaţiile conform cărora Emil
Boc ar fi modificat algoritmul pe baza căruia se
stabileşte clasamentul organizaţiilor din
teritoriu, în aşa fel încât
să se ia în considerare numărul de
voturi obţinute la ultimele scrutinuri, nu
procentajele. O asemenea variantă ar dezavantaja
net Aradul, având în
vedere numărul mic de locuitori faţă de
multe alte judeţe, de pe locul unu ajungând
mult mai jos.
Consecinţele imediate s-ar vedea la
discuţiile pentru desemnarea secretarilor de stat
şi a şefilor de agenţii, iar ulterior,
la stabilirea numărului de delegaţi ai
fiecărui judeţ la alegerile interne de la
Congres, organizaţiile puternice, cu
delegaţii numeroase, putând înclina
balanţa într-o parte sau alta.
„Sunt informaţii eronate, principiul de
bază la stabilirea ierarhiei organizaţiilor
rămân procentele obţinute. PD-L
Arad rămâne în continuare pe
primul loc în ţară. De fapt, la
şedinţa BPN, la care am participat, s-a
stabilit foarte clar că orice discuţii pe
tema alegerilor interne se amână
până după votarea bugetului”.
Implementare de sistem
Cât despre prezenţa a doi arădeni- a sa
şi a şefului senatorilor
PD-L, Constantin Igaş, în
comisia de pregătire a alegerilor interne,
Falcă spune că a contat
inclusiv faptul că PD-L Arad a
experimentat cu succes structura de conducere pe
colegii, sistemul urmând să fie implementat
şi în celelalte judeţe.
„Cu toţii au fost de acord că
organizarea de alegeri pe colegii nu poate decât
să asigure o legătură efectivă a
structurilor de conducere ale partidului cu
cetăţeanul”, a spus
Falcă.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!