„Reprezentanţii PC Arad au început să dea «verdicte» şi în cazul primarului din Hălmagiu, dând alte exemple de primari în situaţii relativ similare. Domnii Purcaru şi Aslău s-au întrecut în explicaţii juridice şi în speţe administrative, dar scopul real a fost să-l apere pe subprefectul Radu Stoian, semnatarul ordinului de suspendare a primarului din Hălmagiu. Chiar dacă funcţia de subprefect este, prin lege, apolitică, este de notorietate că actualul subprefect a fost sprijinit de conservatori pentru a rămâne în funcţie. De aici şi reacţia «justiţiară» a PC Arad”, se afirmă în comunicatul PDL.
„Reprezentanţii Partidului Conservator nu au dat dovadă de aceeaşi perseverenţă în privinţa primarului de Zărand, arestat pentru corupţie, întâmplător tot conservator. De ce n-a avut acelaşi exces de zel Prefectura şi în ceea ce priveşte «cazul Zărand», mai ales că avea pârghiile necesare pentru a face lumină în problemele funciare din această comună”, este concluzia reprezentanţilor PDL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!