Acestea au fost preluate de la președintele Consiliului Județean, primarul municipiului, primari de orașe și comune, cetățeni din colegiu, preoți și pastori care au cerut spijinul pentru continuarea unor proiecte începute sau demararea altor proiecte, precum și de la foștii parlamentari PDL, care s-au implicat în centralizarea acestor propuneri venite de la cetățeni.
Amendamentele vizează în principal obținerea de fonduri suplimentare pentru investiții la școli și grădinițe, biserici, cămine culturale, acordarea de subvenții în agricultură, finanțarea extinderii Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean, suplimentarea fondurilor pentru Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihică Cuveșdia și pentru supraetajarea clădirii centrului de servicii de recuperare şi reabilitare Arad. Cele mai multe amendamente au fost depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru proiectele de infrastructură ale județului Arad: Reabilitarea zonelor urbane cu deficienţe severe ale serviciului de canalizare din municipiul Arad – inclusiv modernizarea sistemului rutier; Reabilitare pasaj rutier Grădişte ; Amenajare treceri la nivel cu liniile de tramvai; Legătură rutieră Câmpul Liniştii – Centura Arad ; Reabilitare pasaj rutier Micălaca
Amenajare piste de biciclişti în municipiul Arad ; Parcare subterană Piaţa Avram Iancu ; Modernizare bază sportivă Nădab; Extindere local liceu (18 săli) din Curtici
finanțarea obiectivului pasaj denivelat pe centura ocolitoare Arad (DN7, km 540+248) peste Cale Ferata Arad București. „Sperăm să avem cât mai multe amendamente aprobate, pentru că este foarte important să continue investițiile începute și să fie demarate alte proiecte. Rămâne de văzut dacă actuala putere va considera oportun să și aprobe solicitările noastre“, a declarat deputatul Claudia Boghicevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!