„Ca liberal, nu pot să nu condamn fariseismul pe care l-am văzut în momentele aducerii Luminii la aeroportul Arad. După ce în aşteptarea Luminii au râs şi au spus glume, pozele puse pe Facebook stau mărturie pentru acest lucru, toţi liderii PDL s-au pozat alături de preoţii veniţi să ducă mai departe spre parohii vestea Învierii lui Hristos. Iată cum cei din PDL Arad, când nu comandă unul împotriva celuilalt atacuri dintre cele mai perfide, pozează unul lângă celălalt în adevăraţii mijlocitori ai aducerii Luminii sfinte la Arad.
Am observat prezenţa la aeroport atât a liderilor PDL despre care ştim că sunt la cult ortodox, cât şi a celor cunoscuţi drept aparţinători ai unor culte neo-protestante, precum Lucian Riviş-Tipei sau chiar Gheorghe Falcă – deşi în privinţa primarului modul cum îl slujeşte pe Dumnezeu este un mister bine ascuns, din motive de imagine. De asemenea, la aeroport au fost chemaţi exclusiv primari PDL, din motivul amintit mai sus. În nicio altă localitate din ţară unde a fost dusă Lumina de la Ierusalim nu au fost în prim plan politicienii, ci preoţii. Asta pentru că numai la Arad se aruncă în jocul politic, de către cei din PDL, argumente electorale precum credinţa şi familia”, a declarat vicepreşedintele PNL Arad.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!