„Considerăm că este un motiv fals, deoarece un parlamentar, dacă doreşte să fie activ, are cum intra în contact cu cetăţenii pe care-i reprezintă. Cel mai la îndemână mijloc este sediul de partid, dar şi deplasările în teritoriu, mai ales în cazul domnului Dorel Căprar, care are Colegiu în judeţ, în speţă pe Valea Mureşului”, consideră Traian Vlaicu, consilier municipal. El arată că „ nici Claudia Boghicevici sau Ioan Şcheau, deputaţi care reprezintă colegii de municipiu, nu au repartizate sedii pentru cabinetele parlamentare, iar senatorii Mihai Răzvan Ungureanu şi Constantin Traian Igaş, cât şi deputatul Eusebiu Pistru, şi-au amenajat cabinete parlamentare în sediul PDL. De fapt, acest blocaj se datorează consilierilor municipali USL, care au respins proiecte de hotărâre pe această temă”.
„PSD deţine aproape 300 m2 de spaţiu locativ, prin organizaţiile judeţeană şi municipală. Adică spaţiu suficient pentru a se pune în slujba cetăţenilor, pentru a rezolva diferitele probleme majore, cum ar fi atragerea de fonduri pentru pasaje, pentru întubarea canalului Mureşel, pentru parcul de la Pădurice, pentru alte obiective de investiţii ale Aradului”, se mai arată în Comunicatul remis de PDL Arad.
CITESTE SI:
Calimente: “Ma tem ca PSD-istii n-au cuvant”
Razboiul birourilor de presa PDL-PSD
Citiți principiile noastre de moderare aici!