În „Argumentul” cu care începe cartea, autorul tocmai asta ne spune, că a înțeles să realizeze o lucrare prin care să surprindă particularitățile zonei locuite de oameni integrați perfect în natura înconjurătoare, de care s-au folosit și pe care au protejat-o în folosul lor și al altora din împrejurimi. Podgoria a constituit, după cum se știe, o importantă sursă de unde orașul Arad, aflat în apropiere, se aproviziona cu fructe, legume, struguri și vin. Căile de comunicație înlesneau transportul mărfurilor spre capitala comitatului/județului.
Cartea-album a putut fi realizată și pentru că autorul deține o importantă arhivă de documente, dar mai ales de imagini, unele dintre ele unice, astfel că „Drumul vinului de-a lungul veacurilor în Podgoria Aradului Miniș-Măderat” este o lucrare unică din acest punct de vedere.
Volumul mai are un atu important, care este dat de structurarea bine gândită a textului și imaginilor pe capitole distincte, dar totuși unitare. El începe cu un capitol intitulat „Viticultura și drumul vinului de-a lungul veacurilor în Podgoria Aradului”, care dă și substanța întregului volum și prezintă dezvoltarea zonei în întregul ei, începând cu primele informații apărute imediat de după anul 1000 și până la timpurile moderne, punând accentul pe principala ocupație a locuitorilor și anume cultivarea viței de vie. Interesant și util în același timp ni se pare faptul că sunt prezentate și soiurile de vin fabricate în zonă și pe care și astăzi le gustăm cu plăcere.
Urmează apoi, începând cu Minișul, prezentarea pe scurt, de fapt o schiță istorică, a fiecărei localități, cu datele esențiale, care să faciliteze apoi „cititul” imaginilor care urmează fiecărui capitol. Astfel, după textul privind Minișul, urmează imaginile care privesc așezarea care dă numele Podgoriei și așa mai departe: Ghioroc, Cuvin, Covăsânț, Șiria, Pâncota, Măderat iar apoi execută o întoarcere la Păuliș cu Barațca și Cladova. Ultimul capitol privește „Viața socială a țăranilor din Podgoria Aradului”, introdus, zicem noi, pentru o mai bună înțelegere a unor fotografii de familie și a celor realizate la locul de muncă. Interesant, dar și derutant pentru cititor, este faptul că textele par să fi fost scrise atunci când au fost făcute și imaginile, totul fiind astfel realizat încât să faciliteze întoarcerea în timp. De fapt imaginile fotografice sunt cele care dau forță albumului, asta și pentru că, așa cum se spune, o fotografie face cât o mie de cuvinte dar și pentru că multe sunt inedite (poze de familie) și prezintă de la oameni cu fețele, costumele, situațiile ocupaționale până la unelte, clădiri, natura înconjurătoare etc. Accentul este pus, evident, pe imagini, care ocupă cea mai mare parte a spațiului editorial compus din 255 de pagini. Cartea este tipărită pe pagini format A4, unul adecvat unei astfel de opere, pe hârtie velină, în condiții grafice deosebite, volumul, cel puțin din acest punct de vedere, făcând cinste oricărei biblioteci.
Lansarea, la Miniș
Cartea-album pe „Drumul vinului” va fi lansat la Biserica Ortodoxă din Miniș, în 14 septembrie 2022, ora 11. Cei interesați de acest volum, îl pot achiziționa de la Librăria Corina din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!