ARAD. Un bărbat a decedat, luni după masa, după ce a fost lovit de un TIR, pe șoseaua de centură a municipiului. Victima, rămasă deocamdată neidentificată, are în jur de 55-60 de ani, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Conform reprezentanților instituției, bărbatul se deplasa, pe jos, pe marginea șoselei de centură, în același sens de mers cu TIR-ul, când a fost lovit mortal de acesta. Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă.
La Vinga, duminică după masa, un minor de 16 ani s-a urcat la volanul unei mașini înmatriculate în Italia și a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei femei. Potrivit IPJ Arad, adolescentul voia să intre cu autoturismul pe drumul național 69 (Arad-Timișoara) de pe o stradă din Vinga, nu a acordat prioritate de trecere unei mașini care se deplasa regulamentar pe drumul național, dinspre Arad spre Timișoara și a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului, o femeie în vârstă de 38 de ani, care stătea pe locul din dreapta față, în autoturismul lovit, a fost rănită, iar adolescentul a fugit de la locul accidentului. Cei doi mașina lovită au sunat la 112, anunțând Poliția. La aproximativ două ore de la apelul telefonic la 112, polițiștii l-au prins pe minor. Acesta este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea acest drept, pentru vătămare corporală și părăsirea locului accidentului.
Pe soselele aradene: un mort si un ranit
Un minor de 16 ani a provocat un accident rutier pe DN 69, apoi a fugit. Pe centura Aradului, un TIR a lovit mortal un bărbat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Incendiul a izbucnit la un atelier de tâmplărie. Cauza de incendiu este în curs de stabilire.
Local
Va purta denumirea de „CELĂLALT.teatru” și va fi un spațiu cultural nou, devenit realitate cu sprijinul comunității locale.
România
Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
Local
Rangerii au sancționat persoane care au aruncat deșeuri, s-au plimbat cu motocrossuri sau au tăiat ilegal vegetație lemnoasă.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Local
Manuale de limba română mai bune pentru elevii maghiari, eliminarea suprataxării pentru munca part-time și plafonarea CASS, sunt doar câteva dintre prioritățile UDMR.
România
Călin Georgescu avea obligaţia de a menţiona codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă pe toate materialele de propagandă electorală publicate în mediul online, chiar şi în cazul în care au fost făcute în regie proprie sau realizate fără bani de către voluntari, susţin judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!