Elevii claselor primare au participat la concursuri între clase, au realizat o expoziţie cu lucrările lor inspirate din creaţia eminesciană, au realizat portofolii şi au recitat poeziile preferate. Elevii de gimnaziu au fost implicaţi în realizarea unui portofoliu tematic, pe care l-au prezentat în faţa Consiliului elevilor din şcoala noastră. La realizarea portofoliilor pe clasă, au participat toţi copiii cu diferite materiale, iar munca la acest proiect le-a dezvoltat competenţe de lucru în echipă, le-a stimulat interesul şi spiritul competitiv.
Vineri, într-un cadru festiv, director prof. Petruşca Tămăşan a înmânat diplome elevilor cu cele mai reuşite lucrări, iar corul şcolii, pregătit de prof. Ioana Cărăbaş, a cântat cântece pe versuri de Eminescu, impresionând pe toţi cei prezenţi.
JA-L.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!