INEU. Pe lângă pedepsele aplicate, Judecătoria Ineu i-a obligat pe cei patru “în solidar, către partea civilă B.A.R., la plata sumei de 160.000 de euro cu titlu de prejudiciu material”. Hotărârea Judecătoriei Ineu nu este definitivă.În soluția instanței, postată pe portaljust.ro se arată următoarele:
“Condamnă pe inculpatul Vesa Flavius, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în regim de detenţie. Condamnă pe inculpatul Țicală Denis, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în regim de detenţie. Condamnă pe inculpatul Toadere Dragoș, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în regim de detenţie. Condamnă pe inculpatul Covaci Marius, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în regim de detenţie”. Judecătoria Ineu a mai aplicat celor patru și „pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani”.
Totodată, instanța a menţinut măsura arestării preventive cu privire la cei patru.Măsurile asigurătorii
„Menţine măsurile asigurătorii care au fost dispuse faţă de inculpaţii Ţicală Denis, Toadere Dragoș şi Covaci Marius-Petru. Admite în parte acţiunea civilă faţă de şi obligă inculpaţii Vesa Flavius, Ţicală Denis, Toadere Dragoș şi Covaci Marius, în solidar, la plata sumei de 160.000 de euro, reprezentând prejudiciul material către persoanele vătămate B.E. și B.A.R. şi suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale către partea vătămată B.E”, se mai arată în soluția pe scurt a Judecătoriei Ineu.
În luna noiembrie 2020, cei patru au pătruns în casa unei bătrâne din Pâncota de unde au sustras, dintr-un seif, aproximativ 300.000 de euro, bani ce aparțineau nepotului femeii, om de afaceri. Femeia a fost amenințată să le dea cheia de la seif, însă aceasta le-a spus că nu o are. Seiful a fost tăiat de hoți cu ajutorul unui flex. Inițial, în dosar nu a fost reținută vreo persoană. Însă la începutul lunii martie 2021, polițiștii din cadrul IPJ Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, au arestat preventiv trei tineri în acest dosar: Țicală Denis, polițist în cadrul Poliției orașului Pâncota, care ar fi stat „de șase” în timpul furtului celor 300.000 de euro, și Vesa Flavius și Dragoș Toadere, iar la începutul lunii aprilie 2021, în arest a ajuns și Covaci Marius, polițist la Poliția orașului Pâncota, care, potrivit anchetatorilor, i-a ajutat pe ceilalți să-și ducă fapta la bun sfârșit.
Trimite articolul
XAr trebui pusi sa sape toate gradinile din Pincota.. nu sa stea in inchisoare degeaba.
Ha ha ha ha……saracanii care jefuiesc si chiar omoara, primesc 10 sau 12 ani cu executare! Derbedeii astia din Politia Rumena, primesc 3 sau 2 ani….
E rentabil sa furi mai mult, chiar daca exista victime colaterale (morti), ca sa poti mitui judecatorii si procurorii, militienii sint cu cacaturile lor, n-au treaba. Macar 4 milioane de euro si te-ai rezolvat.
-
sigur. graficul e cam asa. de la 1 la 10.
cu cat mai mult poti fura cu atat mai putin iei.
peste 10 milioane esti sigur sigur ca nu poti pati nimic.
dar, cum faci sa poti fura atata? acolo e enigma.-
Si eu as vrea sa stiu, la 10 mil de euro, m-as duce 2-3 ani la dilimandroci
-
Sa vedem cum funcționează sistemul în recurs,își apără organele podoabele,sau vor da o sancțiune exemplara tilharî lor . Cum de nu a fost reținută premeditare faptei,cum s-a ajuns la pedeapsa minima pentru recidivist ? De urmărit pe viitor la Timișoara, unde ajung banii furați, viața e tot mai costisitoare.
Ăștia se numesc judecători? Penibil, ăștia dormi liniștit acasă la câte măgari fac? Pai domnule/doamna judecător dacă furau de la tine, de la neamurile tale tot asa de buna erai la suflet?
Traiasca justitia din Romania ! Pentru grup de crima organizat , adica cap retea si subalterni foarte bine impartiti ,ce pregatesc si executa jaf armat, primesc 2-3 ani de puscarie doar pentru ca au fost politisti inainte. Bai PENIBILILOR , nu va e rusine mai ordinarilor ….se vede spaga si coruptia la voi , chiar pe fata mai nenorocitilor….cum plm sa mai ai incredere in justitie si in aparatele statului asta cand Politistii ajung infractori iar magistratii ii scapa de lege ( cum e ? legea nu e lege pentru toti ?) Daca a fost politist ar trebui data pedeapsa dubla…doar asa ca noi cetatenii sa ramanem cu increderea in Statul roman. Sper ca atunci cand ies din puscarie ( probabil mai repede pentru buna purtare), sa intre peste voi in casa magistratiilor … sa fiti si voi constienti de nenorocirile ce le faceti !
-
In amerika faceau zeci de ani de puscarie!
Pal Florin, Carpaci Vilmos,Rafael toți mi-au jefuit mașina in plina strada Se întâmpla pe la orele șase pe inserat poliția din localitate nu face nici un demers concret aceștia aflându-se la un azil de copii cu nevoi speciale din zabraniii
Era bine sa se specifice cine a judecat cauza , doar asa ca fapt divers ! ……… Adica intra nebunii peste om in casa , il ameninta cu moartea , fura , iar pedeapsa e 2-3 ani ?
-
Sa uns bine cu marafeti parveniți din justitie.
Un sac de ceapa și 4kg de coaste afumate și citeva oua ciordite din cuibar dintr-o gospodarie, hotul a fost prins și incarcerat 4ani și 8luni cu executare la zi. Pe viitor plasați un sac de ceapa și un cofrage de oua în dosar și pedeapsa va fi pe masura. Și cind te gindesti la mizerile acestea din justitie cum trăiesc pe banul tău cititorule😝
Judecatoria Uneu nu isi dezminte faima de muma a ticalosilor .
Eu as face parnaie 2 anii pentru 300
000 de eur.
-
Aplicarea legii se aplică ca și pensia specială unii au dreptul alțicu un polițist sau judecător i nu . Mă întreb care ar fi fost sentința in cazul in care victima era rudenie de grd. I cu un judecător sau polițist ?
saraci
3 luni editura Carte… 1,5 ani cu executare…
Votati- PNL USR
Bani nu prea sunt distribuiti corect pe pamant uni au de nu stiu ce sa faca si alti muncesc si le ia statul 45 la suta din slar si vai si amar uni mor bogati nu au timp sa cheltuie bani, ciudat animal este si omul, da homo sapiens este specia umana si este un animal cu ratiune.
Stiu si aici la mine o vecina de peste drum a murit de batranete avea 3 combine frigorifice cu carne camara plina bani nu mai zic cand io venit sorocul nu a loat nimic cu ia, asai omul pe pamant naiv agoniseste si nu ia nimic cu el.
La nivel global se vorbeste de impozitare robotilor si de venitul minim garantat si de energie regenerabila si la noi se da sfaturi cum sa fim sclavi sa muncim pana cadem jos ore fara numar si norme mari si stres ura intre noi cei de rand asta e la noi din pacate.
Judecator de kkt,dupa ispasirea pedepsei vor fi despGubiti pentru distrugerea imaginei,tara de kakao!