Dacă anii trecuţi pensionarii sărbătoreau Revelionul la câteva zile după intrarea în Noul An, se pare că obiceiul a fost dat uitării. Cel puţin în ceea ce priveşte Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad. Zilele acestea, organizaţia pune la punct ultimele detalii pentru petrecerea care va marca trecerea în anul 2020. Evenimentul va avea loc la Restaurantul „Laser” din Arad chiar pe 31 decembrie 2019, începând de la ora 20.00.
„Va fi un Revelion de neuitat, cu multe surprize” – promite Costică Corodescu, preşedintele AJIP Arad. Şi continuă: „Vom avea un meniu bogat, cu de toate: aperitiv, ciorbă, fel principal, sarmale, prăjitură, ţuică, bere, vin, suc, apă minerală, cafea şi, bineînţeles, şampanie. Atmosfera va fi asigurată de o formaţie profesionistă şi de cei mai buni DJ, care ne vor oferi muzică de toate genurile.” Toată distracţia costă 160 de lei/ persoană.
Chiar dacă înscrierile la Revelionul 2020 au început încă din vară, AJIP anunţă că mai are locuri disponibile. Doritorii trebuie să se adreseze Asociaţiei, la sediul acesteia, situat în Arad, strada Hunedoarei nr.4, de luni până vineri între orele 10-12. Informaţii suplimentare se pot obţine la unul din numerele de telefon: 0257-213224, 0747-482403.
Citiți principiile noastre de moderare aici!