NĂDLAC. La fel cum o fac de 14 ani încoace, membrii şi simpatizanţii Clubului Orăşenesc al Seniorilor din Nădlac au sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice la restaurantul hotelului din oraş. La petrecerea care a avut loc marţi seară au participat 110 persoane, între care s-au numărat şi prieteni de la Clubul Pensionarilor din Totkomlos, Ungaria. Au fost alături de sărbătoriţi şi oficialităţi locale: consilierul judeţean Vasile Ciceac şi soţia, primarul Ioan Mărginean şi soţia, viceprimarul Şomrak Duşan şi soţia, consilierul local Gligor Paliş şi soţia, ultimul fiind şi co-preşedinte al Clubului Seniorilor.
Ca de obicei, atmosfera muzicală a fost asigurată de Andrei Porubski şi formaţia sa. De pe mese nu au lipsit bucatele alese: ciorbă de pui a la grec, friptură de porc la tavă şi prăjitură Bucureşti. Pentru divertismentul petrecăreţilor a fost organizată şi o tombolă. „A fost multă voie bună, s-a cântat, s-a dansat, s-a povestit… ne-am distrat cu toţii” – spune Andrei Ianecsko, preşedintele seniorilor nădlăcani şi principal organizator al petrecerii. El ţine să le mulţumească co-organizatorilor evenimentului, Marinela Mazuch şi Gligor Paliş. De asemenea, mai menţionează că petrecerea s-a desfăşurat în regim de autofinanţare, fiecare participant plătind 55 de lei pentru meniu.
Până la următoarea petrecere la care vor participa la sfârşitul lunii la Pecica – Balul Slovacilor din împrejurimi – seniorii nădlăcani pleacă chiar azi într-o excursie de patru zile în Ţara Maramureşului.
Trimite articolul
XAi dracului…..toti se plang de boli reumatice, n-au metabolism bun, au diabet, fel de fel de boli, dar la evenimente de astea, unde totul e gratis, se inghesuie la ceas de seara sa se indoape cu mancare si bautura, inclusiv tzopaiala !
Bravo lor !Se stiu distra.Am fost la mai multe nunti si am observat ca tineretul statea la masa,nu stiu sa danseze si sa se simta bine,iar varsnicii se distrau foarte frumos.Cine are de pierdut din asta?