Clubul Orăşenesc al Pensionarilor din Nădlac se pregăteşte de sărbătoare. Conducerea clubului organizează la 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, o reuniune a pensionarilor.
Evenimentul va avea loc la restaurantul Hotelului Nădlac, la el fiind aşteptate să participe peste 100 de persoane. La sărbătoare sunt invitaţi şi membri ai Clubului Evanghelic al Pensionarilor din Nădlac, pensionari de la Clubul din Dorobanţi, voluntari ai Crucii Roşii, dar şi directoarea Casei Judeţene de Pensii, Mihaela Vasil, doi parlamentari arădeni şi, evident, autorităţile locale, în frunte cu primarul Vasile Ciceac (care e preşedinte de onoare al Clubului Orăşenesc al Pensionarilor din Nădlac.) Indiferent de statutul pe care îl au, toţi petrecăreţii (inclusiv invitaţii), vor avea de achitat un „bilet de intrare” de 25 de lei.
„Este o tradiţie care durează de câţiva ani de zile, să organizăm această reuniune a pensionarilor, aşa cum o facem şi de Revelion sau de 8 Martie. Petrecerea organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice va avea loc joi, 1 octombrie, începând de la ora 15,00” – precizează Andrei Ianecsko, preşedintele Clubului Orăşenesc al Pensionarilor din Nădlac şi principalul organizator al evenimentului.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!