Liga Judeţeană a Pensionarilor din Arad face deja înscrieri pentru tradiţionalul eveniment de 1 şi 8 Martie, când sărbătorite vor fi, în principal, femeile. Petrecerea ar urma să aibă loc la restaurantul Laser, sâmbătă, 11 martie, începând de la ora 15.00. „Meniul va fi unul bogat, reprezentativ pentru o astfel de sărbătoare. La capitolul băuturi vom avea ţuică, o bere, vin, suc, apa minerală şi o cafea. Muzica va fi asigurată de o formaţie profesionistă, cu solişti vocali de muzică populară şi uşoară. De la petrecere nu va lipsi nici tombola” – precizează Costică Corodescu, preşedinte al Ligii Judeţene a Pensionarilor din Arad.
Participarea la eveniment costă 50 de lei de persoană. Pentru mai multe informaţii şi pentru înscrieri, cei interesaţi trebuie să se adreseze, până la 3 martie 2017, Ligii, la sediul din Arad, strada Hunedoarei nr.4, de luni până vineri între orele 9.30–12.30 (telefon 0257-213 224).
Citiți principiile noastre de moderare aici!