Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată mai mulţi falsificatori de dosare de pensie care acţionau în opt judeţe, printre care şi Aradul. Membrii grupului infracţional au falsificat cărţi de muncă, adeverinţe şi alte acte folosite la întocmirea dosarelor de pensionare, pentru ca beneficiarii să poată primi în mod nelegal pensie pentru vechime în muncă.
Casa Județeană de Pensii (CJP) Arad a fost sesizata de către DIICOT, Serviciul Teritorial Alba și de către reprezentantul Serviciului de control din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice de la București asupra unui posibil dosar de pensie fals. Dosarul a fost trimis spre cercetare, ulterior confirmându-se falsul în înscrisuri oficiale. „În cazul sesizat de DIICOT Alba, prejudiciul în sumă de 81.086 lei a fost recuperat în totalitate” – spune Mihaela Vasil, director al CJP Arad.
În acest context, la Casa Judeţeană de Pensii a început un amplu proces de verificare a dosarelor de pensie. Astfel, „am depistat și am trimis spre cercetare un număr de 12 dosare de pensie în care sunt adeverințe și carnete de muncă suspecte a fi false. Aşteptăm încă punctul de vedere al DIICOT cu privire la aceste dosare” – precizează Mihaela Vasil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!