Situaţie demnă de filmele SF la Ineu. O firmă a construit acolo o pensiune, pe un teren care nu îi aparţine, iar construcţia nu există nicăieri în documente. Pe portalul instanţelor de judecată, respectiv la Judecătoria Ineu, există un proces iniţiat de Primăria Ineu, prin care autoritatea solicită demolarea clădirii şi aducerea terenului la starea iniţială. Asta pentru că respectiva pensiune a fost ridicată fără a beneficia de absolut niciun document. Mai mult decât atât, terenul pe care a fost construită clădirea nici măcar nu aparţine beneficiarului pensiunii, ci este un teren aflat în domeniul privat al statului, respectiv în domeniul privat al Primăriei Ineu. Într-adevăr, există o concesiune încheiată între administraţia din Ineu şi firma care a ridicat clădirea, însă nu a fost adusă la cunoştinţa instituţiei intenţia de a edifica o pensiune.
Firma unui infractor
Societatea care deţine această pensiune-fantomă este Invent Trust, o firmă specializată în… deszăpeziri de drumuri. Firma aparţine lui Jean Cîrja, om de afaceri care a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce a fraudat fonduri europene, acesta fiind liberat condiţionat recent. Pe documente, firma a fost transferată de infractorul Cîrja către soţia acestuia, Katalin Cîrja. Pensiunea din Ineu a „luat fiinţă” în perioada în care Jean Cîrja se afla în spatele gratiilor. Acest fapt nu a fost, însă, un impediment pentru ca o construcţie de câteva sute de metri pătraţi să apară fără niciun document.
Au cerut demolarea
Luând la cunoştinţă faptul că pensiunea de pe strada Grigore Ureche din Ineu a fost construită fără a beneficia de nicio autorizaţie, Primăria Ineu a solicitat demolarea imobilului. „Reclamantul Primarul Oraşului Ineu, reprezentant legal al Unităţii Administrativ Teritoriale Oraşul Ineu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa obligarea pârâtei Invent Trust SRL, reprezentată de d-na Cîrja Katalin, în calitate de administrator, la desființarea în termen de 30 zile a construcției denumită <IMOBIL P+1E sediu administrativ și camere de cazare muncitori angajaţi>, executată fără autorizație de construire; obligarea pârâtei la curățarea în termen de 30 zile a terenului după desființarea construcției și aducerea acestuia la starea inițială, anterioară executării construcției; autorizarea Primarului Orașului Ineu, în calitate de reprezentant legal al UAT Oraşul Ineu, să execute lucrările de demolare și de curățare a terenului prin aducerea acestuia la starea inițială, anterioară executării construcției, pe cheltuiala pârâtei, în caz de refuz al acesteia, respectiv de neîndeplinire în termen a dispozițiilor instanței. În fapt, societatea Invent Trust SRL a edificat o construcție fără autorizație de construire pe terenul intravilan înscris în C.F. nr. 307804 Ineu, proprietate a statului român, situat în localitatea Ineu, pe care această societate îl folosește în baza unui drept de concesiune pe o perioadă de 49 ani”, se arată în documentele Judecătoriei Ineu.
Termene peste termene
Cererea de demolare a venit după ce Primăria Ineu a făcut o serie de demersuri prin care a încercat să aducă în legalitate construcţia respectivă. „În data de 12.04.2022 societatea Invent Trust SRL a depus o cerere înregistrată cu nr. 8.969/12.04.2022 la Primăria orașului Ineu, pentru emiterea unui certificat de urbanism în scopul construirii unui <sediu administrativ și camere de cazare muncitori angajați>. Ca urmare a analizării cererii, a rezultat necesitatea unor clarificări cu caracter juridic pentru a se putea emite certificatul de urbanism. Ulterior, la data de 24.05.2022, a fost efectuat un control la fața locului de către un angajat cu atribuții de control al Primăriei Orașului Ineu, care a încheiat Procesul – verbal de constatare şi sancționare a contravențiilor nr. 28/24.05.2022, constatând următoarele: <la adresă este construită o clădire parter+etaj în suprafață de aproximativ 378 de metri pătraţi, aparținând SC Invent Trust SRL, fără autorizație de construcție>. Ca urmare, arhitectul șef a dispus prin procesul-verbal: intrarea în legalitate prin obținerea autorizaţiei de construire; expertizarea construcției existente; oprirea imediată a lucrărilor. Pentru îndeplinirea măsurilor dispuse a fost acordat termenul de 28.08.2022. După controlul efectuat de reprezentanții Primăriei la imobilul situat în localitatea Ineu, societatea Invent Trust SRL a depus o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism. La data de 15.09.2022 Primăria Orașului Ineu a emis Certificatul de urbanism nr. 76/15.09.2022, pentru scopul: <intrarea în legalitate imobil P+1E sediu administrativ și camere de cazare muncitori angajaţi>. Astfel cum prevede și legislația în vigoare, în certificatul de urbanism se menționează faptul că acesta nu ține loc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții/desființări. În luna decembrie 2022, Primăria Ineu a efectuat o vizită la adresa din localitatea Ineu, la terenul asupra căruia societatea Invent Trust SRL are drept de concesiune și în urma constatărilor a întocmit Procesul verbal în care a consemnat: <s-a constatat ca numita Cîrja Katalin, administrator al imobilului, desfășoară activitate comercială, respectiv închiriere camere în regim hotelier, fără a deţine autorizare de funcţionare emisă de Primăria orașului Ineu>. Astfel, s-a dispus ca măsură sistarea activității până la intrarea în legalitate. Cu toate controalele efectuate și măsurile dispuse cu scopul de a intra în legalitate, societatea Invent Trust SRL nu a efectuat niciun demers ulterior, nici până în prezent pentru a obține autorizația de construire și pentru a autoriza edificarea clădirii P+1 E, construită nelegal”, se mai arată în documentele Judecătoriei Ineu.
Au depus solicitări
Invent Trust încearcă să se apere, susţinând că a demarat demersurile pentru intrarea în legalitate, însă aceste demersuri nu au fost finalizate încă. Aşadar, la peste doi ani distanţă de când s-a constatat că o construcţie a fost ridicată ilegal, firma nu a reuşit să adune toată documentaţia care ar putea să o ajute să autorizeze pensiunea. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca anumite documente să nici nu poată fi obţinute, ţinând cont de faptul că există anumite autorizaţii sau acorduri care nu pot fi emise decât înainte de demararea construcţiei.
Cu toate acestea, Judecătoria Ineu a dat dovadă de clemenţă şi a respins solicitarea Primăriei Ineu. Totuşi, această sentinţă este în primă instanţă, iar Primăria Ineu are posibilitatea să facă apel.
Şi o serie de plângeri
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în această speţă au fost depuse şi o serie de plângeri şi reclamaţii încă de acum doi ani, plângeri care, cel mai probabil, se află pe fundul sertarului procurorului care le instrumentează. În doi ani de zile, plângerile respective nu au avut vreo finalitate, chiar dacă acolo se vorbeşte despre o serie de infracţiuni, cum ar fi executarea şi construirea unei clădiri fără autorizaţie, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, evaziune fiscală, spălare de bani sau înşelăciune. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, mai departe, în această speţă de domeniul SF.