Dragoste veche. Dragoste mare. De mai bine de 15 ani. Aşa începe anunţul făcut de Florin Didilescu care vorbeşte despre faptul că „Amifranul a nășit festivalul Maski organizat de Clubul Francez din Moscova și la care, anul acesta, va participa, cu spectacol, pentru a opta oară”. O vorbă de o dragoste întreţinută, pentru că cele două asociații s-au frecventat cu asiduitate încă din 1999 dar, mai ales, din 2003 când prima generație de amifrani juca pe scena Teatrului Șukin din Moscova «Ruy Blas» după Victor Hugo, cu Sabrina Iașchevici, Marius Bugi, Anca Bene, Carol Cserneczki ș.a. în distribuție, după care mai multe generații au reconfirmat bunul renume al prestațiilor liceenilor arădeni la Moscova.
„Pentru această a XXI-a ediție a Festivalului moscovit Maski, care se va desfășura în perioada 1-7 decembrie, trupa de teatru licean francofon Amifran a reluat, într-o nouă distribuție, producția 2015 «Autopsie a unor crime nevinovate» după texte de Gérald Gruhn și Vasile Leac. Cristina Pavel de la Liceul German, Sara Codreanu și Miruna Gabor de la C.N. «Elena Ghiba-Birta», Andreea Lupei, Valentin Sas, Valentin Maria, Robert Batki, Mihai Filimon și Edward Horvath de la C.N. «Moise Nicoară» vor reprezenta România la această întâlnire internațională teatrală francofonă la care mai participă trupe din Rusia, Italia și din Tunisia”, ne mai spune Florin Didilescu, părintele Amifran.
Amifranii mai au în program și vizite culturale la Muzeul Pușkin, Muzeul Tretiakov, Teatrul de Artă al lui Stanislavski, casa Bulgakov și, nu în ultimul rând, vizionarea operei Don Carlos de Verdi la Bolsoi Teatr.
La Arad
Pentru arădeni, amifranii au programate, înainte de plecare, două reprezentații: miercuri, 30 noiembrie, de la orele 16 și 18, la Sala Studio a Teatrului Clasic «Ioan Slavici» se joacă tot „Autopsia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!