Au fost retrimişi la catedră oameni cu vechi state de plată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi au venit alţii. Reducerile anunţate au afectat doar personalul nedidactic sau didactic auxiliar şi nicidecum pe inspectorii şcolari.
Aici au fost chiar înfiinţate alte două posturi de inspectori, din care cel puţin unul, cel de mentorat este creat în virtutea Legii educaţiei care ar trebui să se voteze şi să fie promulgată. Încă e la Senat dar preventiv, postul de inspector a fost înfiinţat şi ocupat. Persoana care se va ocupa de mentorii învăţământului arădean, este Lia Faur, singura care, potrivit inspectorului şcolar general Mirela Aldescu „ a avut un CV bun care s-a pliat exact pe cerinţele postului”.
O altă noutate este funcţia de inspector şcolar de monitorizare a curriculei de descentralizare (s-ar putea să fi greşit denumirea, dar oricum e alambicată şi lipsită de esenţă) care a fost ocupată de un consilier local al PDL, Mariana Cişmaşiu. Tot fidelilor PDL li se adaugă şi profesorul de sport Iazbinski Gabriel, de la Liceul Teoretic „Vasile Golşdiş”, care l-a înlocuit pe fostul inspector de educaţie fizică şi sport./Nume noi mai sunt şi la compartimentul resurse umane unde cei doi inspectori de specialitate au plecat la catedră, din care unul în funcţia de director adjunct la CN „Elena Ghiba Birta”. Au fost înlocuiţi de profesoara de limbă franceză, Diana Duca, fost director adjunct la Liceul teoretic „Vasile Goldiş” şi de Dora Marinescu, fost inspector şcolar general adjunct care ocupă o jumătate de normă. Cealaltă jumătate o completează cu postul de inspector informatică.
Al treilea câştigă
Tot pe lista celor care pleacă sunt şi cei doi inspectori de la învăţământul primar care au fost înlocuiţi de prof. Raluca Martin. „În cazul învăţământului primar s-a redus un post şi pentru a nu alege între cei doi foşti inspectori, am numit un al treilea. ” a precizat Aldescu. Astfel au plecat trei oameni cărora nu li s-a mai prelungit contractul de management, doi de la resurse umane şi unul de la sport şi care au fost înlocuiţi, alţii au plecat în urma reducerii postului (învăţământul primar şi inspectorul de biologie) şi uninspector a plecat de bunăvoie prin demisie (cel de informatică).
Criterii şi criterii
Chiar dacă o parte din noii veniţi au o legătură directă sau mai voalată cu partidul de guvernământ, criteriul alegerii lor nu este cel politic, potrivit ISJ. Mirela Aldescu, inspectorul general precizează „Nu am făcut numiri politice şi nici nu am dat afară pe criterii politice. Cei cărora nu le-am prelungit contractul a fost fiindcă în urma analizei activităţii lor manageriale de pe parcursul anului, am constatat că nu au făcut ceea ce trebuie. ” a punctat Aldescu. Cât despre criteriile de alegere a noilor inspectori, Aldescu a motivat „Am vrut să vină oameni cu un CV bun şi care au reputaţie de oameni oneşti”.
Schimbări de directori
Tot acum au fost schimbaţi şi 15 directori de şcoli care fie au ieşit în pensie, fie nu le-a fost prelungit contractul sau au fost schimbaţi în urma controalelor de la minister. Printre ei se numără şi directorii unor importante instituţii de învăţământ arădene.
Au plecat şase, au venit doi
După toate plecările şi sosirile în IŞJ Arad, rezultatul final este o reducere matematică de patru posturi.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!