Studenţii medicinişti, însoţiţi de cadre didactice şi medici rezidenţi au oferit consultaţii gratuite, unui număr de peste 1800 de arădeni, cărora le-au fost determinată valoarea tensiunii arteriale şi a glicemiei, frecvenţa cardiacă, nivelul de saturaţie a oxigenului în sânge, indicele de masă corporală, procentul de grăsime din organism. Fiecare pacient investigat a primit materiale informative cu privire la afecţiuni medicale, precum diabetul, sau hipertensiunea arterială, efectele nocive pe care le are consumul de alcool şi tutun, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, metode de autoexaminare şi prevenire a cancerului la sân şi de col uterin, îmbunătăţirea stilului de viaţă şi a dietei.
Studenţii medicinişti le-au prezentat arădenilor şi riscurile pentru sănătate, a expunerii la diverşi factori de risc cum sunt obezitatea sau stresul, iar pacientele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 de ani au fost îndrumate spre medicul de familie pentru a beneficia gratuit de screening-ul naţional – testul Babeş Papanicolau – pentru prevenirea şi depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Factorii de risc pentru apariţia cancerului la sân sunt vârsta înaintată a pacientei, antecedente personale şi istoricul familial, stilul de viaţă, dieta, radioterapia, terapia de substituţie hormonală.
Simptomele cancerului mamar includ: un nodul la nivelul sânului, sau axilei apărut de curând, modificarea mărimii sau formei sânului, modificarea pielii de pe sâni, cum ar fi o cută sau o pată, secreţii, sau sângerări la nivelul mamelonului, care apar la strângerea acestuia, modificări ale mamelonului, cum ar fi retracţia, sau inversia, cruste la nivelul mamelonului, modificări de culoare sau textura a pielii de pe sân, sau o culoare mai închisă în jurul mamelonului.
Sebastian Popescu, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Medicinişti din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat că: „Studenţii medicinişti şi farmacişti, cu ajutorul medicilor rezidenţi, cadrelor didactice ale Universităţii, au reuşit să investigheze peste 1800 de pacienţi. Am determinat glicemia, valoarea tensiunii arteriale, indicele de masă corporală, procentul de grăsime din organism etc. În jur de 1200 de pacienţi au răspuns întrebărilor chestionarului realizat de studenţii medicinişti care va sta la baza unui studiu cuprinzător despre starea de sănătate a populaţiei”.
Flavius Sabău, secretar şef şi purtător de cuvânt al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat: „Conducerea Universităţii noastre mulţumeşte Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni, care este cea mai activă asociaţie a UVVG, pentru acţiunea de prevenţie în sănătate. A fost unul dintre evenimentele pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” le desfăşoară anul acesta, în cadrul proiectului „2013, Anul Prevenţiei în Sănătate în Arad ”, dar şi alte domenii. Avem un calendar foarte elaborat pentru diverse acţiuni, iar conducerea UVVG va sprijinii activitatea studenţilor din cadrul facultăţilor cu tot ceea ce au nevoie, pentru ducerea la bun sfârşit a tuturor acţiunilor de prevenţie şi orientare vocaţională”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!