Legea românească nu se dezminte şi lasă din nou loc de interpretare. Restructurarea sistemului public bugetar a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe de Executiv, dar tot legislaţia permite ca la un anumit număr de plecări din sistem, angajatorul să poată face şi încadrări în muncă.
Liderul de sindicat SED LEX, Tudor Gabor ne-a arătat cum se pot face „jonglerii” cu legea-n mână. „Potrivit prevederilor actelor normative aflate în vigoare instituţiile plătite de la bugetul de stat pot face angajări în această perioadă. Condiţia pentru a putea angaja o anumită persoană este ca alţi şapte anagajţi să plece din sistem”, ne-a spus Gabor. Un exemplu în acest sens, dat de Gabor, a fost situaţia de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, unde „s-au dispinibilizat 17 persoane şi s-au angajat alte două”.
Directorul coordonator al ITM Arad, Ovidiu Jugu, ne-a explicat însă că: „Nu este vorba de nicio angajare. Legea spune că în locul a şapte persoane care pleacă din instituţie prin – pesionare, deces sau decizie unilaterală, se poate face câte o încadrare. Decizia este însă luată prin ordin de ministru, iar la ITM Arad s-a făcut o singură încadrare pe perioadă limitată, însă în luna decembrie, cât un anagajat a plecat în concediul pentru îngrijirea copilului”.
Neoficial, însă, se aude că această metodă ar fi folosită pentru ca acum, când deconcentratele trec din parorhia unui partid la altul, să îşi poată găsi un loc de muncă şi cei care au depus eforturi substaţiale în timpul campaniilor.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!