ARAD. O nouă alertă alimentară a fost emisă de către Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. De această dată este vorba despre pepenele verde importat din Turcia și în cazul căruia au fost depistate valori depășite de pesticide. Pepenele verde a ajuns în depozitele mai multor lanțuri de supermarketuri și hypermarketuri, iar Carrefour a anunțat că pepenii au fost pe rafturi și în trei magazine din Arad.
„Vă informăm că urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Bromopropilat si Imidacloprid) SC MICROFRUITS SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la client a articolului menționat mai jos.
Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Bromopropilat si Imidacloprid). Denumire produs: pepene verde; origine: Turcia; Lot: 108. Produsele au fost comercializate în perioada: 18.04.2022 – 20.04.2022. Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 18.04.2022-20.04.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazinele Carrefour până pe 13.05.2022, urmând să fie restituită contravaloarea în baza bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create!”, se arată în anunțul publicat de către Carrefour pe pagina ANSVSA.
Pepenii din lotul cu probleme au fost vânduți în două magazine din municipiu –Ziridava, Bulevardul Revoluției, nr. 39-41 și în Alfa – strada Tunarilor, nr. 1 A, dar și în magazinul din Nădlac – Piața. Unirii, nr. 6.
Pesticide interzise
Bromopropilatul este un compus chimic folosit ca acaricid împotriva acarienilor din păianjen în stupine și la culturile de fructe, cum ar fi citricele și strugurii. A fost interzisă folosirea sa de către Uniunea Europeană în 2011. În ceea ce privește insecticidul Imidacloprid, Europa a decis să îl treacă pe lista insecticidelor interzise în aprilie 2018.
Trimite articolul
Xne cerem scuze ca bagam cancer in voi… si sa duceti pepenele inapoi cumparat de 2 saptamani ca va primiti banii doar daca aveti bonul… cam penibili astia…
mai cumparati legume si fructe din turcia sau china …
-
Cumparati de la piata..ca tot din ,,turceea” sint aduse😐
Evitati pe cat posibil produsele alimentare din Turcia.
-
Numai produsele alimentare!?hainele ,,made in turkey,, sint ok noa ca scrie o firma pe ele…