ARAD. Polițiștii și procurorii DIICOT din Timișoara au descins miercuri dimineața în 24 de locații din județele Arad, Timiș și Maramureș unde au efectuat percheziții, fiind vizată o rețea de traficanți de țigări. Dintre cele 24 de locații unde au avut loc percheziții, 16 sunt în județul Timiș, la Timișoara, Beregsău Mare, Utvin și Deta, șase în județul Maramureș și alte două în județul Arad. „Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara Oradea şi Cluj, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, au efectuat un număr de 24 percheziţii pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Maramureş, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea unor infracţiuni privind transportul şi distribuirea de ţigări provenite din infracţiuni de contrabandă”, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT.
Potrivit procurorilor, începând cu jumătatea anului 2013, membrii grupului infracţional procurau ţigarete de pe raza judeţelor Maramureş şi Arad, introduse pe teritoriul României din Ucraina şi Serbia, în mod fraudulos, acestea fiind ulterior comercializate în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Dolj. În urma perchezițiilor de miercuri au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 400 baxuri ţigări şi suma de 19.000 euro. Procurorii au confiscat de la membrii grupării, de-a lungul timpului, aproximativ 60 de baxuri cu ţigări, a căror valoare se ridică la suma de 600.000 de lei.
Suportul informativ, tehnic şi operativ pentru această amplă operațiune a fost asigurat de Direcţia Judeţeană de Informaţii Timiş şi Arad, precum şi de Serviciul de Operaţiuni Speciale Timiş şi Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!