ARAD. Potrivit unui comunicat de presă remis de Poliția Română „polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat 38 de percheziții, în județele Timiș și Arad, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi deținut și comercializat țigarete de contrabandă. Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2020 – mai 2021, persoanele în cauză ar fi achiziționat țigarete, care provin din Ucraina, Moldova și Serbia, pe care ulterior le-ar fi comercializat în județul Timiș. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 34.769 de pachete de țigarete netimbrate, 91.283 de lei și 35 de litri de alcool. 10 mandate de aducere au fost puse în executare. 9 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în vederea luării măsurilor legale. La activități au participat polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiș și Arad, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, polițiști ai S.R.P.T. Timișoara, precum și jandarmi ai inspectoratelor de jandarmi județene Timiș și Arad. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale. Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activități infracționale”.
Trimite articolul
XBuna gluma….la Fortuna erau pe putin 10 colorate azi ce te imbiau cu tigari de contrabanda…
LA FORTUNA!