ARAD. Timişoreanca a avut, în perioada aprilie 2016 – decembrie 2020, o relație cu unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, iar din momentul încheierii relației, acesta a început să o hărțuiască, să o amenințe și să o șantajeze, urmărind-o în județul Timiș. De asemenea, acesta le-ar fi solicitat unor detectivi particulari, să o urmărească pe femeia de 30 de ani, iar aceștia au montat, pe autoturismul utilizat de către aceasta, dispozitive de urmărire și ascultare ambientală.
„În urma administrării actelor probatorii în dosarul penal, au fost identificate dispozitivele de localizare și de ascultare ambientală, montate pe autoturismul utilizat de către victimă, fără știrea sau acordul acesteia. Totodată, membrii grupării ar fi pătruns, fără drept, în apartamentul victimei, aceștia fiind surprinși de camerele de supraveghere din imobil”, informează procurorii DIICOT Timişoara.
Procurorii au intrat pe „fir”, iar în 19 octombrie „polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în județele Timiș și Arad, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate bănuită de constituirea unui grup infracțional organizat, amenințare, șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private. Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat trei percheziții în județul Timiș și două percheziții în județul Arad. Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, în municipiul Timișoara, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 44 și 48 de ani, ar fi constituit o grupare infracţională, care ar fi săvârșit fapte de amenințare, șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private, față de o femeie, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Timișoara. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, trei laptop-uri, şase telefoane mobile, un H.D.D., trei reportofoane și un G.P.S. Cei trei bărbați au fost conduși la audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, în baza mandatelor de aducere”.
Trimite articolul
XTrei nebuni
Toujurs la famme…
Dar la noi in zabrani mișuna deja unul foarte suspect care mai nou devine tot mai agresiv si o privire diabolica nimeni nu vrea sa ia măsuri?Strada principala unde locuiește persoane gen nomenclatura comunei unde acest om locuiește si mai nou lumea la observat ca drept extrem de dubiosss Ar fi cazul sa se ia măsuri de precauție însemnul ca dacă ar face un tratament pentru o boala de nervi ar mai rămâne siguranța ca ar fi evacuat la un ospiciu de boli psihice degenerative si mai nou se ocupa cu un fel de a fura cu tot felul si gen de persoaneee ATNTIE Pol.Zabrani sa ne scape de acest flagel bolnav
-
Ești tare.
👌 -
Se prezintă ca o mare știre dar sunt o droaie de obsedați din aceștia prin Arad, mai săptămâna trecută am chemat Poliția după ce am venit de la piață că era unul cu mustață care se ținea după mine și tot spunea ,,Nu scapi de mine o să-ți dau cioclodul” am scos spray-ul am strigat și doi bărbați l-au imobilizat pe obsedat până la venirea agentului așa că…
-
Eh…obsedat..doar i sa pus pata futaiului pe tine…bucură te…astia nu s periculosi,care avertizeaza ce vor sa faca…îi avem pe ceilalti tacuti,care traiesc printre noi…si fac…
-
-
Viorica, flagelata pari tu dupa ce ti-am citit comentariul. Sigur ti-ai luat pastilele la timp? :))