ARAD. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoanele bănuite ar fi vândut țigări de contrabandă, în cursul anului 2021, în mai multe piețe din municipiul Arad și orașul Pecica. Peste 38 de mii de fire țigarete au fost depistate în urma descinderilor oamenilor legii la Pecica.
“Polițiștii orașului Pecica au pus în aplicare la data de 15 ianuarie, 14 mandate de percheziție domiciliară, la imobile aparținând unor persoane din aceeași localitate, bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă. Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi comercializat țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător în cursul anului 2021, în mai multe piețe din municipiul Arad și orașul Pecica. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, 38.233 de fire țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Totodată au fost conduse la sediul Poliției din Pecica opt persoane, trei dintre acestea fiind reținte pentru 24 de ore, iar la data de 16 ianuarie, acestea au fost prezentate magistraților Judecătoriei Arad, care au dispus pe măsura preventivă a controlului judiciar pentru un bărbat de 27 de ani, din orașul Pecica. La activități au participat și polițiștii orașului Nădlac, ai Biroului de Investigații Criminale, ai Secției 1 Poliție Arad, ai postului de poliție comunală Șiria, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad”, se arată într-o informare a IPJ Arad.Trimite articolul
XPraf în ochi.
Adică 3,8 baxuri.
De ce la perchezitii participat politisti din cadrul P.M. Arad, în spetă S1 si BIC? A, poate ca nr.1 nu are incredere in serviciile conduse de cei doi fosti adjuncti, comptetente teoretic.
Nu mai scrieți fire, scrieți pachete!
Mai un pic și vede. Știre “după acțiuni complexe și 3 luni de filaj politia romana în colaborare cu cea locala și SRI au capturat 20 fire de tigarete
OARE CAND AUZIM SI DE CAPTURAREA DILERILOR DE DROGURI, CONSUMATORILOR SI SAGETILOR CARE TRANSPORTA SI DETIN ASEMENEA SUBSTANTE INTERZISE???