ARAD. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au pus în aplicare 33 mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Dolj, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Argeş, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat.
“În baza probatoriului administrat s-a reținut că, la începutul anului 2023, pe teritoriul României, a fost constituit un grup infracțional organizat format din cetățeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi, având ca scop comiterea infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod ilicit şi facil a unor importante sume de bani, grup care a acționat până în prezent. Mecanismul infracţional a presupus identificarea de migranți de origine arabă, care doreau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania, ulterior membrii grupului acționând pe următoarele paliere: preluarea migranților, cu barca, de pe malul bulgăresc al Dunării, pătrunderea ilegală în România în zona județului Dolj, transportarea acestora cu mașini de marfă către vestul țării, cazarea pentru scurt timp (1-2 zile) în zona Timișoara-Arad, urmată de preluarea migranților de către alți șoferi și îmbarcarea în autovehicule mari de transport marfă (în general TIR-uri), în încercarea de trecere a graniței spre țări din vestul continentului”, informează DIICOT.
Potrivit informațiilor, transportul de la malul românesc al Dunării către zona de vest a ţării se realiza în autoutilitare de transport marfă sau autoturisme de teren, în grupuri de câte 20-30 de migranți. Aceștia erau ascunși printre mărfuri, organele de cercetare onsiderând că viața le era pusă permanent în pericol pe durata deplasării. Pe timpul unui astfel de transport, unul dintre şoferi (membru al grupului infracțional organizat) a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea migranţilor.
Pentru fiecare persoană, membrii grupului infracțional pretindeau între 4.000 și 5.000 de euro, sumele astfel fiind ulterior împărțite între aceștia, în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională. Banii au fost investiți în autoturisme de lux şi imobile cu destinația de locuință.
Peste 500 de migranți
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Serviciilor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu, Dolj, Mehedinţi, Timiş şi Arad, au fost documentate 20 de transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să introducă și să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranți. Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
În această speță, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au cooperat cu autoritățile judiciare din Bulgaria și Germania, beneficiind și de suportul EUROPOL, care a facilitat schimbul de informaţii.
“Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.F., I.T.P.F. Giurgiu, Garda de Coastă, I.T.P.F. Iaşi, I.T.P.F. Timişoara, ITPF Oradea, I.T.P.F. Sighetu Marmației şi Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti-Otopeni. La acțiune au participat şi forțe din cadrul Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite DIICOT.
Trimite articolul
XStie Metanahu ce vorbeste !!