ARAD. Pentru prima dată corul dirijorilor masteranzi ai Facultății de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a participat la un festival internațional. „Fiind impresionaţi de scopurile propuse de organizatori, precum întărirea spirituală între popoarele ortodoxe, promovarea moştenirii spirituale şi creativitatea muzicii ortodoxe contemporane am fost motivați să participăm şi noi”, a explicat dirijorul corului conf. dr. Mircea Buta.
Au participat și au câștigat locul I la categoria coruri bărbătești. E vorba de Concursul Internaţional de muzică bisericească ortodoxă „Kolozhkaya Blagovest” de la Grodno din Belarus. Au concurat 26 de formații corale din șase țări (Belarus, Ucraina, Franţa, Polonia, România şi Rusia) printre ele fiind și corul de cameră al Conservatorului din Moscova, corul Facultăţii de Muzică din Minsk, corul Catedralei Ortodoxe ruse din Paris. „E o performanță pentru care îi felicităm pe colegii noștri. A fost un efort remarcabil care a fost răsplătit pe măsură. Fără nici o îndoială munca pe care dirijorul corului, conf.dr. Mircea Buta, a depus-o și dăruirea pentru tot ceea ce înseamnă activitatea corului facultății noastre de teologie a avut un rol esențial”, a declarat președintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuț.
„Este o performanță demnă de laudă și, dincolo de performanța artistică, acest cor a contribuit la creșterea vizibilității universității noastre în Europa. Și a făcut-o cu multă cinste”, a menționat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
O performanță care a însemnat multă muncă și mult sacrificiu, un efort pe care coriștii Facultății de Teologie sunt obișnuiți să îl facă pentru că muzica bisericească, dincolo de frumusețea ei, înseamnă și misionarism iar dedicarea pentru cântarea ortodoxă trădează o mare dragoste de Dumnezeu.
CITESTE SI:
Investitie de milioane de euro la UAV
Citiți principiile noastre de moderare aici!