Este vorba despre doi elevi arădeni, David Adrian Nicodin – clasa VI și David Ștefan Krajczar – clasa VII-a de la Colegiul Național „Moise Nicoară”. Aceștia au participat în luna iunie la concursul de la Ploiești, și s-au întors cu premii. Elevul David Nicodin pregătit de prof. dr. Marian Cărăbaș a obținut o Mențiune MEN și o medalie, iar elevul David Krajczar pregătit de prof. Ancuța Durnea a obținut un Premiu Special și o medalie.
„Chiar dacă diplomele și medaliile acestor elevi au ajuns abia acum de curând la Arad, efortul lor si rezultatele de excepție de la sfârșitul anului școlar trecut merită menționate și apreciate. Valoarea liceului nostru este dată de performanțele unor astfel de elevi. Îi felicităm și le dorim multe reușite și premii în continuare!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!