Începând cu data de 1 martie 2010, dosarele noi şi prelungirile certificatelor de încadrare în grad de handicap vor fl întocmite şi depuse la primăria pe raza căreia îşi are domiciliul persoana solicitantă. Dosarele vor fi înaintate către DirecţiaGenerală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, spre soluţionare, de către asistentul social delegat de primăria de domiciliu a solicitantului.
Certificatele de încadrare în grad de handicap vor fi ridicate de la comisie şi înmânate beneficiarului de către acelaşi asistent social, pe bază de semnătură.
Astfel, „cu 30 de zile înainte de data expirării certificatului, persoanele în cauză au obligaţia de a face demersurile necesare în vederea reevaluării certificatului. Nerespectarea termenului de revizuire a certificatului de încadrare în grad de handicap revine persoanei în cauză şi implică responsabilitatea totală a acesteia” – atrage atenţia Paul Costin, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!