Însă, datoriile acumulate au făcut ca proprietatea imobilă a unei arădence să fie scosă la licitaţie publică, Fiscul nefiind însă singura instituţie ce are de recuperat bani de la datornică. Potrivit anunţului privind organizarea licitaţiei publice, arădeancei i s-a pus sechestru pe un apartament situat pe strada Augustin Doinaş, locuinţă pe care Direcţia Generală a Finanţelor Publice doreşte să o vândă la peste o sută de mii de lei.
Dacă Finanţele vor reuşi să valorifice locuinţa debitoarei, deşi este doar prima licitaţie iar de cele mai multe ori se aşteaptă organizarea a două sau chiar trei licitaţii pentru ca preţul să fie mai mic, primii care îşi vor recupera banii vor fi cei de la CEC Bank. Aceştia au drept de ipotecă de rang I, în timp ce Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad are ipotecă de rang II pe respectivul bun.
Cazul celor 29
Deşi mai rare, au mai existat cazuri de executare silită a unor persoane fizice prin vânzarea la licitaţie de bunuri imobile. Cel mai recent este cel al vânzării celor 29 de apartamente de pe strada Hunedoarei, apartamente deţinute de o persoană fizică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!