Vernisarea a început la ora 18.00, în faţa unui public cu adevărat numeros, cu discursurile viceprimarului Levente Bognar, a vicepreşedintelui Asociației ”Kölcsey” Arad- Fekete Károly, în calitate de curator şi a membrei Uniunii Artiştilor Plastici Arad- Siska-Szabó Hajnalka, momentul de final fiind rezervat artistului care a ţinut să spună câteva cuvinte de mulţumire.
Ioan Kett Groza este un nume cu rezonanţă în lumea artei plastice arădene, apreciat şi consacrat pe plan naţional şi internaţional, având în portofoliu nu mai puţin de 30 de expoziţii. A fost fidel stilului suprarealist aproape 40 de ani, pentru ca mai apoi să cadă în mrejele abstractului prin care făureşte de 10 ani încoace labirinturi cromatice în care se ascund mesajele lucrărilor lui.
“Amestecătorul de semne”, “Dinamica unei vieţi efemere”, seria “Kettograma”, “Violet şi restul” sunt câteva titluri ale creaţiilor semnate de Ioan Kett Groza ce pot fi văzute gratuit la Sala Clio până în data de 25 martie. Expoziția a fost organizată de Asociația Kölcsey, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, iar participanţii au primit un catalog al expoziţie vernisate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!