Cele peste 1300 de exemplare a 138 de rase canine – din ţări precum Rusia, Franţa, Olanda, Germania, Polonia, Cehia, Israel, Lituania, Croaţia, Italia sau Spania, pentru a enumera doar câteva state – se vor întrece pentru titlurile de campioni. Astfel, sâmbătă, va avea loc CACIB Turneul Campionilor, iar duminică Top Ten.
În ambele zile, la ora 14 se va ţine spectacolul zilei: Best in Show. „Cei 12 arbitri au cunoştiinţe superioare şi sunt pregătiţi pentru competiţii. Participă arbitri cu cea mai înaltă calificare care au dreptul de a arbitra toate rasele canine. Printre ei, dr. Roberto Schill, Ştefănescu Cristian şi Petru Muntean sunt din România, dar au venit şi din Olanda, Germania şi Ungaria”, spune Gheorghe Schill, preşedintele ACRA.
JA – M.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!