ARAD. În perioada următoare, 24 de ore din 24, salvatorii arădeni sunt pregătiți să acționeze atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor.
În acest sens, în fiecare zi, pompierii pot interveni cu peste 50 mijloace tehnice, dintre care 15 echipaje de stingere și modul descarcerare, două echipaje descarcerare ușoară, un echipaj de descarcerare grea, 10 echipaje de prim ajutor SMURD, și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Măsurile dispuse la nivelul ISU Arad sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie .
În acest sens, în scopul prevenirii evenimentelor care pot pune viața în pericol, IGSU a dispus unităților subordonate întreprinderea măsurilor suplimentare de protecție pe linia securității la incendiu. Astfel, în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie a.c., pompierii au executat controale de prevenire. Totodată, pe durata acțiunilor de prevenire, desfășurate la categoriile de obiective menționate anterior, prioritară este și verificarea respectării măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii SARS-CoV 2, iar în acele zone în care incidența cazurilor depășește pragul prevăzut de lege, se vor avea în vedere măsurile/restricțiile instituite prin hotărâri ale Comitetului udețean pentru Situații de Urgență .
„Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lăse copiii nesupravegheați în locuințe. De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.nÎn situația în care cetățenii părăsesc locuința, recomandarea noastră este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în structuri de primire turistice, trebuie să se familiarizeze cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora”, precizează mr. George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Trimite articolul
XHa ha .foarte inteligenti acesti doctoranzi in …….
-
In salarii mari….
Intrebare. Controale se fac doar unde se da spaga? Daca nu, atunci de ce arde lumea in spitale? In pensiuni nu a ars nimeni inca, sau prea putini. In spitale in schimb… poate raspunde comitetul asta. Nu mie, in fata legii…
-
Banuiesc ca pt asta sunt platiti,nu sa joace carti!Nu eu ies la pensie la 25 de ani de sistem si cu pensie mai mare ca salarul
Sper sa nu aiba nimeni nevoie de ei… . Poate doar comentacii astia care denigreaza,fara nici o baza