Nădlac. Poliţiştii de frontieră arădeni au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri, constând în îmbrăcăminte, de la societăți comerciale din Germania pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților ComisariatuluiJudețean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 16.680 kilograme de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!