Nu mai puţin de 17.280 de kg de banane fără acte de provenienţă au fost găsite într-un TIR ce a intrat în România pe la Punctul de Trecere a FrontiereiNădlac. Autotrenul, condus de un cetăţean bulgar, apaţinea unui transportator din Spania. Din documentele prezentate de bulgar reieşea faptul că furnizorul şi beneficiarul celor peste 17 tone de banane sunt doi operatori economici cu sediul în Spania. Comisarii Gărzii Financiare Arad spun că la locul de descărcare, în acte era trecută o localitate din Bulgaria. Locaţie ce s-a dovedit a fi inexistentă. De asemenea s-a mai descoperit că TIR avea numere false de înamtriculare.
Confiscate
Având în vedere că documentul de transport prezentat nu are precizat beneficiarul real al mărfii şi nu s-a specificat destinaţia precisă a acestor bunuri s-a constatat că au fost încălcate prevederile privind Convenţia CMR la care România a aderat, fapt ce ne conduce la concluzia că acest transport alimentează comerţul la negru cu legume-fructe, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului prin neplata impozitelor şi taxelor aferente acestei achiziţii intracomunitare şi face concurenţă neloială comercianţilor care desfăşoară activităţiile prin respectarea condiţiilor impuse de lege , a declarat directorul coordonator al Gărzii FinanciareArad, Anton Pop. Întreaga cantitate de banane a fost confiscată iar transportatorul sancţionat cu avertisment. Valoarea celor peste 17 tone de banane se ridică la 78.000 de lei.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!