Pe 15 iunie încep probele scrise ale Examenului de Evaluare Națională. Din cei 3.718 elevi arădeni de clasa a opta înscriși în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, 3.419 au fost înscriși la Evaluarea Națională. 2.953 dintre aceștia au media claselor V-VIII încheiată, în timp ce alții 551 nu au media încheiată din cauza corigențelor. 186 de elevi arădeni vor susține și proba la Limba și literatura maternă. Cei mai mulți elevi înscriși sunt la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” – 130, Liceul Național de Informatică – 126, Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” – 93, Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” – 91 și Colegiul Național „Moise Nicoară” – 90. De cealaltă parte sunt două școli gimnaziale – la Șilindia și Moneasa – care au câte un singur absolvent de clasa a opta înscris la examen, conform unui tabel publicat pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Arad. Alte 17 școli din județ au sub zece candidați înscriși.
Înscrierea elevilor s-a făcut între 2 și 5 iunie, iar probele scrise vor începe pe 15 iunie, cu cea la Limba și literatura română. Pe 17 iunie aceștia vor susține proba scrisă la matematică, iar pe 18 cea la Limba și literatura maternă, pe care o vor susține 186 de elevi din Arad. Rezultatele inițiale vor fi publicate pe 22 iunie, până la ora 14, iar în aceeași zi – între 16 și 19, dar și a doua zi – între 8 și 12, candidații vor putea depune contestații. Nemulțumirile legate de notele obținute la examen vor fi lămurite între 23 și 26 iunie, iar pe 27 iunie vor fi afișate și rezultatele finale ale Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!