Din cauza incidențelor ridicate, a procentului mic de angajați din învățământ vaccinați, sau din cauza cazurilor de Covid, 4.684 de copii și elevi din județ vor avea parte, în săptămâna 6-10 decembrie, de cursuri online.
Conform Inspectoratului Școlar Județean, 36 unități de învățământ cu 3.534 de preșcolari și elevi își desfășoară activitatea online din cauza faptului că incidența cumulată din localitățile în care se află este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori, iar procentul angajaților vaccinați este mai mic de 60%. Aceeași sursă arată că alți 1.150 de preșcolari și elevi vor face ore online din cauza a 88 de cazuri de Covid-19 aparute în rândul elevilor sau preșcolarilor. În 405 unități de învățământ cursurile se desfășoară cu prezență fizică, pentru un număr de 55927 preșcolari și elevi.Peste 4.500 de elevi arădeni fac ore online
Peste 4.500 de elevi arădeni fac ore online
În săptămâna 6-10 decembrie 2021, peste 4.500 de elevi din județul Arad vor urma cursurile online.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Echipajul de salvare aeriană SMURD Arad a intervenit, sâmbătă, în județul Satu Mare, unde un bărbat a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, într-o pădure.
România
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Mapamond
Cancelarul german, Olaf Scholz, a criticat cererile preşedintelui american, Donald Trump, de a primi o garanţie asupra pământurilor rare din Ucraina în schimbul ajutorului militar acordat de SUA, relatează AFP şi dpa.
Mapamond
Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanță de urgență ce prevede blocarea controlului asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane deținut de Comisia pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condusă de Elon Musk, relatează AFP.
Local
Primăria Orașului Ineu a scos la licitație lucrările de înființare a unui parc fotovoltaic în oraș, proiect finanțat prin Fondul de Modernizare.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.
România
Un român a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și a distrus mai multe obiecte, fiind reținut rapid de agenții de securitate.
1
Local
Pe 8 februarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că pe 6 februarie au avut loc șapte percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!