Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de trei cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă second-hand și polistiren, de la diferite societăți comerciale din Germania, Belgia și Olanda pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Arad. “În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 48.200 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, conform STPF Arad.Peste 48 de tone de mobilă și polistiren, oprite la frontieră
Peste 48 de tone de mobilă și polistiren, oprite la frontieră
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!