Românii continuă să intre și să iasă din țară. Pentru cei care revin în România din țări care se află în zon roșie este obligatorie autoizolarea la domiciliu sau carantina instituționalizată, în funcție de opțiunea fiecăruia. Potrivit Poliției de Frontieră, în 4 iunie, frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 34.300 de persoane şi 15.600 de mijloace de transport, dintre care 14.400 de persoane cu 7.600 de mijloace de transport pe sensul de intrare în țară. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 5.630 de persoane: la PTF Nădlac I – 2.660 de persoane (din care 746 pe jos), PTF Borş – 981, PTF Nădlac II – 1.428, PTF Petea – 439, PTF Vărşand – 21 etc.
Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în 4 iunie, au efectuat formalitățile de control aproximativ 52.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 25.600 mijloace de transport (dintre care 16.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 24.700 persoane cu 12.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 27.300 persoane cu 12.800 mijloace de transport.
“Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată. Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic Online care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline”, precizează Poliția de Frontieră.
Vineri, 5 iunie, pe sensul de intrare în țară, la PTF Nădlac, timpul de așteptare pentru a ajunge la control era de 20 de minute, în timp ce la celelalte PTF-uri, aplicația Trafic Online indica un timp de doar 10 minute. Pe sensul de ieșire din România, la frontiera Nădlac I, aceeași aplicație arăta un timp de așteptare de 50 de minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!