Transportul a fost oprit pe raza orașului Nădlac, polițiștii stabilind că șoferul, un tânăr de 24 de ani, din București, a efectuat servicii de transport mărfuri în scop comercial fără să fie autorizat. Polițiștii au descoperit faptul că cele 5.864 de perechi de încălțăminte erau expediate de către o societate din Cehia către o firmă cu sediul în București. În urma verificărilor efectuate în ceea ce privește societatea din București, polițiștii au constatat că la adresa indicată ca fiind sediul societăţii destinatare nu funcţionează nicio firmă şi nu se desfăşoară nicio activitate comercială.
„Urmare a celor constatate, societatea destinatară, care figurează în acte ca fiind înregistrată la Registrul Comerțului, a fost sancţionată contravenţional, conform Legii nr. 12/1990, cu suma de 5.000 de lei, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Potrivit acestora, cele 5.864 de perechi de încălţăminte au fost reţinute în vederea confiscării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!