„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Bihor și Arad, stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, au transmis autoritățile de frontieră.
Trimite articolul
Xvom fi groapa de gunoi a lumii daca intram in sengen. nu controale, numai profit banditilor